Call center +40 21 9983

Anestezie și terapie intensivă

Departamentul de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) este punctul central al oricărui act medical performant.

Medicului anestezist-reanimator este specialistul preocupat permanent de siguranţa pacientului în timpul anesteziei pentru intervenţii chirurgicale sau pentru orice alte manevre medicale invazive, De asemenea, are grijă de confortul pacientului în perioada preoperatorie și intervine prompt în situaţii critice sau neprevăzute.

O adevărată provocare pentru întregul personalul medical o reprezintă pacienţii oncologici în cazul cărora cheia succesului terapeutic este lucrul în echipă (oncolog-chirurg-anestezist) și o planificare riguroasă a atitudinii terapeutice. Aceasta constă în stabilirea celei mai adecvate intervenţii cu viză oncologică, în urma evaluării prin intermediul „tumor board-ului” (ședinţă oncologică multidisciplinară la care participă medici de toate specialităţile oncologice pentru a ajunge la cea mai benefică decizie în raport cu potenţialele riscuri).

Într-un spital dedicat în cea mai mare măsură operațiilor oncologice complexe, așa cum Spitalul de Oncologie Monza, întregul personal medical ATI are un grad special de pregătire pentru pacienţii oncologici ce implică cele mai moderne și diverse tehnici anestezice (e.g. generale, TIVA, loco-regionale) sau de terapie intensivă (e.g. ventilația artificială sau de epurare extrarenală), investigaţii mai mult sau mai puțin invazive (e.g. endoscopie digestivă, fibrobronhoscopie), dar și o monitorizare preanestezică și postoperatorie deosebită și continuă.

Cateterismul arterial și central-venos, monitorizarea neuromusculară, cerebrală BIS, TA invazivă și non-invazivă, urmărirea gazelor sangvine și a echilibrului acido-bazic, a parametrilor de coagulare, accesul rapid și în orice moment la investigaţii ecografice sau radiologice (Rx mobil, CT, RMN), sunt doar câteva exemple. Toate acestea trec prin „filtrul” echipei anestezice, care reacţionează competent și rapid, în raport cu evoluţia stării pacienţilor.

Echipa medicală

Conf. Dr. Radu Stoica
Medic Primar ATI
Vezi profilul complet
Dr. Nicoleta Arhire
Medic Primar ATI
Vezi profilul complet
Dr. Laura Constantinescu
Medic Primar ATI
Vezi profilul complet
Dr. Monica Dumitrașcu
Medic Primar ATI
Vezi profilul complet
Dr. Lili Nicoleta Buga
Medic Specialist ATI
Vezi profilul complet
Dr. Daniela Floreanu-Nistor
Medic Specialist ATI
Vezi profilul complet
Dr. Mariana Negureanu
Medic Specialist ATI
Vezi profilul complet